De ce nu mai ies in strada …sau adevaratul 2016

Posted in true frames of my mind on Mai 7, 2016 by Mindframes

Ma simt uneori ca un suflet batran. da asta suna prea poetic. de fapt sunt ca o bufnita, daca te uiti pe net vezi poze misto cu bufnite photoshopate si zici ca e cool pasarea, dar de fapt in realitate e mai putin maiestoasa si mai plina de chestii. e mai urata, ca are si ganduri urate, ca are si temeri stupide si are si intelpciunea de a sta la locul ei, cu cate un bu hu din cand in cand.

am si imbatranit si cumva am privilegiul de a ma bucura de confirmarea ca am o judecata limpede si ahead of many people.

Si scriu astea aici, nu pentru ego-ul meu ci pentru sufletul asta al meu care o sa imbatraneasca si mai mult si poate o sa uite.

Aseara a murit un fotbalist de la Dinamo. S-a prabusit pe teren si toata lumea sare si invinovateste sistemul medical. Ne-au furat tara, murit cu zile, tacerea ucide si alte cacaturi se striga prin facebook si pe la tv. S-a facut un ghiveci din cauze, ca de obicei la noi, din lipsa de educatie, din lipsa cuostiintelor de a gestiona un lucru pana la capat. un singur lucru. pt ca oricine a avut disciplina de a urma un sport, u hobby sau constintiozitatea de a face un lucru BINE si PANA LA CAPAT stie ca unul e suficient. nu iti trebuie 10 ca sa te simti ocupat.

si toti urla in aer sau pe peretii virtuali ca apucatii si au uitat sa intrebe

  • fotbalistul ala era ok?
  • avea analizele facute la zi si acordul de a juca?
  • cine a facut contractul cu ambulanta respectiva? a avut expertiza necesara in a incheia un astfel de contract? cunostea legea si necesitatile?

dar pentru oameni nu e important sa stie chestii, e important sa se simta ocupati cu ceva.

acum o luna au inceput sa puna toti pe wall chestii despre cum vai biserica fura si face si drege. prieteni, biserica si proiectul sunt printre noi de vreo 3 ani. a facut in pana mea cineva ceva pana acum? a zis cineva ceva? nu prea ca nu era facebook asa popular atunci

anul trecut a fost Colectiv. vai ca primarul, ca ISU, ca patronii de club, ca spitalele striga toti aia care ies in centru vechi si cumpara cocktailuri si shoturi fara bon, fara sa stie cum arata cluburile alea pe lumina, fara sa bage de seama ca efectiv nu ai loc sa arunci un ac acolo da lasa ma ca merge si asa, e mai mare distractie cand suntem mai multi. Striga toti aia care habar nu au ca agendele publice sunt postate in fiecare zi pe siteurile institutiile, care nu au idee cum arata oamenii care ii conduc sau cine sunt, sau care sunt legile noastre. da hai sa ne plangem.

Ca asa e la noi, etichetam si avem impresia ca daca avem gura suntem experti.

Cand a fost problema cu Colectiv daca te uitai pe net ti se ridica parul. am sunat personal la conexiuni din spitale, oameni apropiati si de incredere ca sa intreb care sunt nevoile lor. Si am primit raspunsuri diferite de ce se propaga prin media. am aflat ca situatia nu e asa neagra, ca toata mancarea donata era atat de multa incat luau femeile de serviciu cu plasele acasa. Cand era cate o nevoie sareau atat companiile cat si oamenii cu donatiile si ajungeau foarte prompt la spitale si acopereau nevoia. in schimb deschideam facebookul si vedeam postate nevoie care erau rezolvate de cateva zile. si intrebam si eu inocenta de ce se  shareuieste ceva neverificat. raspunsul era mereu acelasi „orice share conteaza” si e adevarat. conteaza. nu pentru oamenii despre care se vorbeste in mesaj ci pentru omul care a dat share, sa vada lumea ce promoveaza el si cat e de implicat. vai ce spirit civic minunat.

sunam de 3 ori pe zi la spitale si aveam exceluri la zi cu fiecare spital si nevoile lui si starea pacientilor..dar in era minutelor gratuite nimeni nu facea asa ci stateau pe net sa dea share. vai vai poza neagra si rip pe wall. minunat.

si am iesit in strada. si am intrebat ” si acum ce facem?” pai nimeni in jurul meu nu stia. am iesit sa vad ce pot face, penca eu chiar fac chestii. si nu era nevoie de mine. erau pe acolo oameni care socializau, stateau in grupuri si nici macar nu vorbeau despre colectiv sau guvern sau nustiu orice. nope. si apoi nu am mai iesit.

zilele trecute ascultam la un post de radio o chestie, vorbeau despre educatie. si sunau multi parinti care spuneau ca nu au nevoie elevii de matematica si toate prostiile pe care le invata la scoala, ca nu stiu la ce le fooseste, ca scoala ar trebui sa ii invete cultura generala si cam atat.

pai da…corect..sa ne invete scoala cultura generala ca ala e raspunsul. cultura generala nu se invata acasa sau cu parintii, familia si prietenii. asta se face cand ai un copil.

toata lumea ne cauta it-istii – aia care au invatat matematica aia inutila si informatica si fizica. vin din toata lumea oamenii sa invete medicina la noi, dar nuuu..sa nu facem dastea la scoala sa facem cultura generala. invatam geografie la scoala si in saptamana altfel mergem la MC.aia e scoala noastra.

si de aici pornesc problemele, oameni needucati si bolnavi.

oameni care nu se cunosc pe ei, oameni care nu fac chestii. roboti care lucreaza ca li se spune, lasa capul in jos si nu gandesc. beau bere si sparg seminte in fata televizorului plin cu reclama. aia e romania, ala e 2016. degeaba vrem sa credem altceva. avem oameni care se plimba cu autobuzele sa voteze. si ei o fac constient. pentru ca ei nu stiu efetiv nu stiu ce fac. si eu sunt una, si tu altu, ei sunt cu miile. de ce sa ies in strada? pai sa ies in strada la alegeri, sa ii urmaresc si sa le fac poze, atunci da..poate poate mai iese ceva.

ma rog..

cred ca daca fiecare s-ar cunoaste pe sine si s-ar preocupa cu sinele si cu oamenii iubiti, cu hobbyuri si activitati cu miscare si mancare sanatoasa,lumea ar fi mai buna.

pana atunci … nu avem sperante.

Anunțuri

nothings on happiness

Posted in true frames of my mind on Ianuarie 25, 2015 by Mindframes

there are different types of happiness in my life. The happiness when I do something I like, the happiness when I do something I don’t like but still get paid for it. the happiness of starting to write in a cute, new notebook ori the happiness of having a plan work until the end.

i can sit here and continue to count them but there are few moments of happiness when i feel like myself. those are the rare ones.

Il urasc pe 2015 dinainte sa inceapa

Posted in true frames of my mind on Ianuarie 4, 2015 by Mindframes

poate daca incepi anul prost iti va merge bine pana la urma.

pana acuma am inceput fiecare an bine si nu s-a terminat neaparat asa. sa-l vedem pe asta.

One day

Posted in true frames of my mind on Decembrie 10, 2014 by Mindframes

I wish one day you loose everything, just like I have lost it

I wish that you feel as low as I have felt while seeing all your plans falling into pieces

I wish your health and wellbeing depends on me as much as mine depends on you

I wish that I will have the determination and the strength to let you down just like you have

Eu pierd dorinţa de-a avea ce caut, tot căutând ceea ce doresc.

Posted in true frames of my mind on Decembrie 8, 2014 by Mindframes

Mai nou imi caut un job.

Asa cum demult spuneam pe acest blog, vreau sa fac cariera dintr-un domeniu care nu este privit cu atata importanta la noi.

eu caut sa lucrez cu oameni profesionisti, care stiu business, manageri de top care cauta si promoveaza excelenta.

Si ma incapatanez intr-una sa fiu eu impotriva sistemului, sa fiu eu the best, sa fac totul cum se poate mai bine de fiecare data mai bine. Si cand ai ajuns la nivelul asta la 26 de ani si nu te vrea nimeni pentru ca esti supracalificat pentru domeniu ce mai faci?

Si cand la 26 de ani esti novice in alt domeniu ce faci ?

O iei de la 0 pe 2 lei sau astepti pe 0 lei pana gasesti omul si compania potrivita pentru care sa lucrezi ?

Sunt dezamagita de oamenii de resurse umane, sunt dezamagita de companiile din ziua de azi, sunt tot mai dezamagita in cautarea mea.

Dezamagita si falita – not a good combo…

asa incepe totul

Posted in true frames of my mind on Noiembrie 27, 2014 by Mindframes

o poza, un gand, o sclipire. pun melodia potrivita si deschid wordpress si simt ca incep sa traiesc, sa simt incep sa ma formez, sa imi duc aminte de cum vreau sa imi aduc aminte de mine. Iubesc blogul asta, il iubesc ca pe un pahar cu apa rece ntr-o zi de august, sau ca pe o ciocolata calda la lumina galbena unui lampadar in miez de noapte.

a sooong for someone…

asta este un post pentru mine, pentru mine cea din trecut speriata, sa ii spun „vezi ca a fost bine?” si pentru mine cea speriata acuma sa imi spun ” ai sa vezi sa o sa fie bine” si pentru mine cea din viitor care sper sa nu mai fie speriata.

E bine sa visezi, e bine sa iti doresti, e bine sa crezi. E mai bine decat sa stii

Posted in true frames of my mind on Octombrie 31, 2014 by Mindframes

Trebuie sa recunosc ca mi-e dor de alte vremuri.

Am unele zile in care parca mi-e dor de vremea cand se scriau mai multe bloguri, de vremea cand nu stiam cum e sa ai si nu stiam cum e sa pierzi, de vremea cand inca mai credeam ca e timp, cand credeam ca putem ramane prieteni, cand inca nu stiam exact ce e bine si rau si de-asta erau mai multe posibilitati. Cand inca nu exista frica si totul parea nelimitat, cand inca mai credeam ca stiu sigur.

E bine sa visezi, e bine sa iti doresti, e bine sa crezi. E mai bine decat sa stii