M-am intors cu ghicitorile !

A man wanted to get into a members only club so he hid and watched the guard at the door of the club house. The guard said a number to each member as they approached, and the member would respond with a number of their own. If the member responded with the correct number they were let in. If they responded incorrectly they were thrown out. One member came up to the door, the guard said twelve, and the member responded with six and was let in. Another member came to the door, the guard said six and the member responded with three and was let in. Believing he had heard enough, the reject went up to the guard. The guard said ten, and the reject said five, but was not let in. What should the reject have said?

Interviul de angajare – un alt punct de vedere

Disclaimer: Ma adresez din proprie experienta, unor rookies in privinta interviurilor, a relatiilor profesionale si vorbesc din punctul meu de vedere, nu din cel al unui profesionist, pentru ca mai mult de un semestru de optional Managementul Resurselor Umane, nu detin cunostiinte teoretice avizate.

Un aspect foarte important pe care multi il neglijeaza este reciprocitatea.
Pentru multi dintre cei care cauta un job, interviul de angajare este pur si simplu un hop pe care trebuie sa il treaca pana la a avea un venit stabil. Este lesne de inteles ca de aici apar multe probleme, de compatibilitate, de implinire, de cautare si de potrivire atat cu jobul cat si cu compania.

Trebuie avut in vedere faptul ca la un interviu nimeni nu este superior si cei doi interlocutori vorbesc de pe pozitii similare. Fiecare cauta sa gaseasca ce are nevoie in celalalt. Fiecare trebuie sa puna intrebari, sa poarte un dialog interactiv, sa stie ce cauta si sa spuna clar ce isi doreste.

E ca atunci cand mie imi e tare tare foarme dar in acelasi timp si pofta de dulceata de gutui. Si oricum as face ma intorc acasa cu un borcan de gem de prune. Ori negustorul m-a mintit si mi-a dat altceva, ori eu am acceptat compromisul, de foame.

Asa e si cu angajarile astea. Analogia merge in ambele sensuri. Angajatorul nu doreste sa fie mintit de candidat, in privinta competentelor si a experientei si se asteapta sa angajeze un om cu un anumit profil, pe care l-a cautat, selectat si in care a avut incredere. Nu ii place sa descopere 3 luni mai tarziu ca de fapt proaspatul angajat nu are atata experienta si nu stie sa se descurce atat cat a dat de inteles, pe unde se aduna si niscaiva nemultumiri si eventuale vociferari si there you go, nimeni nu e multumit cu gem de prune.

In ceea ce ii priveste analogia pe candidati, mot-a-mot ei sunt acel cautator de dulceata despre care vorbeam, caruia negustorul ii da un borcan frumos si ii spune ca e plin cu ce a vrut el, dar cand ajunge acasa isi da seama ca e cu totul altceva. Acuma, mergand mai departe in registrul asta imaginar, omu’ fiind lihnit s-ar fi multumit si cu gem de caise, doar de i-ar fi spus ca nu se gaseste ce cauta el si de ar fi stiu de la inceput ce cumpara, dar in situatia in care i s-a bagat pe gat ceva ce nu a cerut, indignare lui este complet justificata. Deci , un angajator iti spune despre cai verzi pe pereti, iti povesteste cum zboara unicorni prin paduri verzi si mananca miere cu lapte din nuferii de pe balta si cand ajungi acolo iti dai seama ca padurea e de fapt un arbust si ca a secat si groapa lacului nu numai lacul.

Luati aminte, de foarte multe ori personalul de HR are tendinta de a exagera lucrurile, de a fi politically correct in descrierea companiei unui outsider. Lucru care este de inteles, ca doar nu te astepti la interviu sa iti spuna cat de mult ai voie sa intarzii, cate tigari poti fuma, cat de mult dse barfeste la Marketing si daca e sau nu restrictionat Facebook. De aceea trebuie sa fiti foarte atenti, la mimica, la gesturi, la intonatie si sa puteti citi printre randuri in descriea oferita. (Asa cum ei sunt atenti la a voastra) La sfarsit, puneti intrebari punctuale, la care nu s-ar astepta si urmariti-le raspunsul acela spontan, pentru care nu beneficiaza de un discurs bine pregatit dinainte. Apoi puteti face comparatia cu ceea ce vi s-a spus anterior, cat a fost “poezie” si cat a fost real.

Cam atat pana acum, va doresc multa bafta si sper ca ceea ce am spus eu sa va fie util in obtinerea unui job POTRIVIT pentru voi !

You are the sky. Everything else – it’s just the weather.

Trebuie sa invat sa fiu calma, si cel mai important sa invat sa ma calmez singura.

Random

Nu reusesc sa inteleg ce mi se intampla.
Ii invidiez pe oamenii puternici, cei carora li se intampla tot felul de lucruri si ei le primesc si le imbratiseaza cum se cuvine, pe cele bune cu multumire, recunostiinta si impliniri si pe cele rele cu demnitate, putere si curaj.
Am scris candva intr-un draft “imbratiseaza lucrurile bune si accepta-le pe cele rele”. Mi-as dori sa reusesc sa fac asta.
Nu stiu altii cum sunt si cum isi traiesc vietile dar eu sunt un om slab sau un om pesimist. Ma duc la Orsova, am parte de o cazare … nu mai am cuvinte sa o descriu. Pe drum imi explodeaza cauciucul. Ma duc in mall, filmul se anuleaza si nu mai ruleaza din cauza unor probleme tehnice. Merg spre un eveniment, intra unul cu masina in mine. Vin de la o cafea, duc pe cineva acasa, si cand sa ies din parcare lovesc pe cineva. Ajung acasa, intru in parcare si locul meu platit este ocupat. Azi am comandat un taxi sa merg pana in Otpeni si nu are rovigneta. A trebuit sa astept inca 10 minute sa vina altul.
Stiu ca sunt lucruri mici, minore, lipsite de importanta (majoritatea) dar nu pot sa nu ma gandesc cum ar fi daca toate astea nu mi s-ar intampla. Cum ar fi daca as merge la un film si chiar l-as vedea? Cum ar fi daca as pleca intr-o excursie si m-as intoarce teafara si nevatamata (si eu si masina)? Cum ar fi daca as reusi sa pun un ban deoparte pentru cadouri si felicitari de Paste fara sa vina regularizarea la gaze 900 ron? Cum ar fi sa am si eu o pauza? o pauza de la ghinioane, o pauza de la a spus “asta e, bine ca nu a fost mai rau!” o pauza de la a nu stii ce ma asteapta atunci cand ies din casa, o pauza de la planuri ratate, amanate si regandite.
Sunt obosita si nu imi mai pot aduna fortele. Mi-e frica sa plec in vacanta, cine stie unde mai ajung sau ce patesc pe drum.
Oare ce mai am de facut?

Impaired

Odata pentru totdeauna, doresc sa ma confesez voua, tuturor. Secretul asta (pentru unii din voi) ma apasa din ce in ce mai greu si cum cercul meu de prieteni se largeste si profilul activitatilor la care sunt invitata sa iau parte se extinde as vrea sa nu mai pastrez aceasta masca si sa dau totul in vileag.

Deci, cum spuneam, secretul meu este :

EU NU STIU SA DANSEZ. Nu imi face placere, nu simt muzica, nu ma atrage si ma simt caraghios. Nu ma mai invitati la petreceri dansante, decat daca aveti de gand sa acceptati ca daca veti starui sa ma ridic de pe scaun pana la 5 dimineata, rezultatul va fi penibil pentru toata lumea. Eu ma voi simti prost dupa atata refuzat si deci ma voi ridica, dar odata ajunsa la locul cu pricina ma voi simti si mai prost, iar voi va veti simti refuzati initial si apoi cand veti intelege ca adevaratul motiv pentru care am refuzat nu a fost sa fac pe greu abordabila, ci chiar nu stiu si nu vreau, va veti simti voi prost pentru situatia jenanta in care m-ati pus.

Deci nu simt muzica, nu simt ritmul si mai ales nu pot dansa pe melodii care nu au sens.

Apartenenta sociala la diverse grupuri m-au invatat diverse metode de a evita momentul cand lumea danseaza, asa ca in timp, de voie de nevoie am invatat sa dansez cu partea de sus a corpului meu. stiti voi gestul ala , atunci cand te ridici de la masa sa te duci sa dansezi si pe drum ii faci semne “hai si tu” cuiva si el mimeaza bucuria si cu parere de rau iti da de inteles ca vine imediat ? e ala sunt eu. eu dau din maini, din umeri pana vad ca m-ai lasat in pace, plecand de langa mine cu impresia ca te voi urma si eu in scurt timp imediat ce termin de inghitit mancarea, de finalizat conversatia sau de sters la gura.

Odata ajunsa “in ring”picioarele mele refuza sa comunice cu creierul. SI creierul meu ramane consternat, cum de el se uita in jur si spune picioarelor “fa ca ala, sau ca aia, sau hai stang -drept- stang, ceva orice!!”si ele nici moarte nu se misca.Am incercat cu lectii, am fost la cursuri, nada. nicht. nu merge domne’. si ca sa fiu perfect sincera nici acasa nu dansez mai mult de 30 de secunde.

In concluzie, eu nu raman la masa, sau nu ma retrag afara, in conversatii sau pe cine stie unde fiindca vreau sa ma izolez, sa par interesanta, ingamfata si nu ma simt mai presus de nimeni, ci pur si simplu nu stiu si nici nu imi face placere sa dansez. Gata, am spus-o !

 

Pensiunea La Ponton, Eselnita, Mehedinti

Pensiunea asta face parte din categoria “frumoasa Romania, pacat ca-i locuita”.
Pensiunea este situata pe malul Dunarii si ofera un peisaj minunat, are si amenajat in asa fel incat poti lua masa pe ponton, in aer liber.
Cred ca asta este si ideea de fapt, sa te tina cat mai departe de pensiune, sau de angajatii de acolo.
Dupa un weekend petrecut acolo, am ramas cu un gust amar. Pacat de potentialul locului, ca a incaput pe mana cui nu trebuie.
Cand am ajuns acolo desi platisem 6 camere duble, ne-au propus sa ne cuplam “2 familii” intr-un apartament, ca de fapt nu au toate camerele rezervate de noi libere din prima seara. Norocul nostru a fost ca unii din noi au ajuns a doua seara si nu a trebuit sa ne inghesuim.
Camerele nu aratau rau, unele nu aratau nici bine, dar oricum erau curate si suficiente pentru cateva ore de odihna. Bineinteles asta daca reuseai sa ignori bormasinile, ciocanele si drujbele vecinilor din stanga, care construiau de zor, incepand cu ora 7.30, sambata dimineata.
S-a intamplat sa mergem acolo intr-un weekend friguros, asa ca spre ghinionul nostru am avut nevoie de caldura, pe care nu am primit-o, nici caldura gazdelor nici pe cea din calorifere, ca de’ pe criza se face economie, dormim imbratisati si economisim lemnele.
Si tot ca un facut se intampla sa fie o problema pe instalatia electrica si sa nu avem curent (in unele camere) toata ziua de sambata, de fapt sa alterneze curent/pana/curent/pana vreo cateva ore.
Apa calda, probabil tot in categoria economy mode era, pentru ca am fost nevoiti sa ne organizam si sa facem dusuri scurte, ca de armata, ca sa ne ajunga la toti, ca se termina, fiind in boiler (sau asa am presupus noi).

Dincolo de lipsurile astea, unele mai mici, altele mai mari, ceea ce te deranjeaza cel mai tare este atitudinea cu care esti tratat.
Acolo ospatarita ne-a certat ca o stresam cand am intrebat-o daca da drumul la caldura seara, a incurcat comenzile, ne-a spus ca nu e electrician deci nu poate repara curentul, ne-a certat ca stam in camera friguroasa, indignata fiind ca avem nevoie de electricitate in concediu. Comentarii am avut pe tot parcursul weekedndului.

Pacat sa vezi sanse irosite, management defectuos al unei afaceri care putea fi mult mai prospera si atitudinea asta fata de clienti. Nu zic ca nu accept probleme,ca nu sunt toleranta, sau ca sunt foarte pretentioasa, dar daca s-ar arata dispusi sa te asculte si sa te faca sa te simti bine atunci as fi trecut fara probleme peste astfel de situatii.

In concluzie NICIODATA nu voi mai calca pragul pensiunii La Ponton si niciodata nu voi recomanda cuiva aceasta locatie.

Later edit : mai pe larg despre intamplare a scris si Zarionu . Va poftesc sa cititi si sa va minunati

No coffee : Day 2

I survived without coffee one day. Today I was so moody and bitchy that I realised for the good of my social and professional life I should have some caffeine.
Vanilla bisquits, latte and the sun rising made this day a more beautiful one.

I’m sorry sweetheart ! I will never ever try to give you up again ! just don’t leave my blood again please!